13 septembrie - Ziua Pompierilor

         Generalitati

         Una dintre marile descoperiri ale omenirii a fost focul. Vital, purificator, dar si nimicitor, focul a mistuit fara discriminare de la edificii impunatoare pina la bordeie saracacioase. Stapinirea focului, o problema care, peste veacuri, a ramas fara solutii, a devenit o meserie. Au aparut specialisti, stapinii focului, vrajitori ai taciunilor.
Istoria luptei împotriva focului scăpat de sub supravegherea omului se pierde în negura vremurilor şi pe teritoriul ţării noastre, astfel ca despre stingerea organizata a incendiilor exista dovezi inca din  timpul Daciei romane, insa institutia pompierilor este atestata la mijlocul secolului al XVIII-lea prin "steagurile de foc" din Bucuresti si Iasi, organizari bazate pe solidaritatea comunitatii in fata primejdiei focului.
         Conditiile concrete de la inceputul veacului urmator au determinat aparitia, la Bucuresti si Iasi, in 1845 si respectiv in 1835, a primelor unitati de pompieri militari, incadrate in armata permanenta, soldatii urmand instructia de infanterie in paralel cu cea pompieristica.
Ulterior, dupa modelul primelor doua unitati, in principalele orase ale Romaniei, s-au infiintat servicii de pompieri profesionisti, cu accentuat caracter militar, subordonate primariilor. Începând cu aceasta perioada pompierii militari s-au afirmat prin curaj si vitejie in toate marile lute ale poporului roman pentru integritate si independenta nationala (in 1848 / 13 septembrie glorioasa lupta de la Dealul Spirii pe care astazi o aniversam, in lupta pentru cucerirea independentei de stat unde la Plevna Rahova si Smardan au luptat in linia intai, in marele razboi de reintregire al neamului, unde au fot apreciati pentru devotamentul aratat in lupta).
 In anul 1874 s-au pus bazele Corpului Pompierilor Militari care cuprindea 15 unitati ce aveau in dotare si baterii de artilerie.
         Separarea de artilerie s-a produs la 2 august 1929, prin infiintarea Comandamentului Pompierilor care facea parte din structurile armatei romane, iar sub aspect administrativ depindea de Ministerul de Interne. Aceasta organizare a fost legiferata in anul 1936 cand, pentru prima oara, se defineau misiunile pompierilor militari: "prevenirea si combaterea sinistrelor pe tot cuprinsul tarii". Anii postbelici au conservat forma de organizare traditional militara a institutiei pompierilor, procesul de modernizare cuprinzand, deopotriva, planul conceptual si cel material, la nivelul realitatilor tehnico-economice.

         Pompierii giurgiuveni
        
         Primele informaţii, identificate până în prezent, despre existenţa pompierilor în Vlaşca datează din anul 1834 şi se referă la intervenţia realizată de Magistratul oraşului Giurgiu la Departamentul Pricinilor din Lăuntru, privind „cumpărarea unei tulumbe de la Viena şi a două sacale necesare serviciului pompierilor”. Doi ani mai târziu demersurile Magistratului dau roade astefel că, în 1836 „instrumentul de foc”, aşa cum numită unitatea de pompieri la vremea respectivă, este dotat cu o tulumbă cumpărată de la Viena, care a costat 1500 de lei, „era zugrăvită la Viena şi ferecată cu fier; iar cele două dacale avau roatele pe la căpătâie cu cercuri de fier” .
Tot în această perioadă „instrumentul de foc” de la Giurgiu a fost dotat cu „doi cai murgi pentru trasul sacalelor, două doniţi pentru umplutul sacalelor, o ţesală şi două traiste pentru cai”. S-au angajat cu acest prilej, trei oameni, unul pentru tulumbă şi doi pentru sacale. Tulumbagiul, numit Iordache cafegiul era plătit cu cincizeci de lei lunar.

         Din documentele vremii reiese procuparea autorităţilor locale giurgiuvene pentru prevenirea şi stingerea incendiilor. Avem drept dovadă două documente unul din 9 noiembrie 1835, când în urma izbucnirii uniui incendiu care a mistuit patru prăvălii, Magistratul oraşului Giurgiu a dispus dărâmarea tuturor coşurilor de nuiele din oraş, iar cel de-al doilea datat din  21 martie 1836, când în urma incendiului care a devastat 12 prăvălii, aceleaşi autorităţi au hotărât dărâmarea  pereţilor din paiantă de lângă sobele cetăţenilor giurgiuveni.
         În privinţa spaţiilor destinate funcţionării serviciului de pompieri în secolul al XIX –lea, se cunoaşte că tulumba se ţinea la vestitul Turn al ceasornicului, însă nefiind loc pentru cai şi sacale (SACALE. Butoi instalat pe o căruţă, cu care se cară apă) acestea se ţineau într-o încăpere special amenajată la Biserica „Adormirii Maicii Domnului” din Giurgiu .
         Aşa cum am menţionat deja, efectele devastatoare ale incendiilor constituiau, de regulă prilej pentru autorităţi să-şi amintească de dotarea precară a Instrumentului de foc şi să prevadă sume din bugetul local pentru îmbunătăţirea activităţilor acestora.  Aşa s-a întâmplat şi în anul 1837, când Magistratul oraşului Giurgiu a achiziţionat pentru pompierii trei topoare şi trei căngi, instrumente folosite si astazi cu mult spor in activitatea noastra.
         Dacă în anul 1836 erau angajaţi doar trei luptători împotriva focului, schema de organizarea a personalului pompierilor giurgiuveni, se măreşte începând cu 16 ianuarie 1840 cu trei sacagii, care erau plătiţi cu câte 40 de lei pe lună. Aceştia aveau misiunea de a sta „napristan (Îndată, numaidecât; fără întârziere) la grajd, pentru a fi gata la orice întâmplare de foc”.
         După Marea Unire din 1859, se contată o intensificare a interesul autorităţilor oraşului pentru dotarea pompierilor. În acest sens este relevant documentul din 16 ianuarie 1860  reprezentând raportul şefului Poliţiei, către magistrat, prin acesta solicită să se vândă cele trei pompe vechi şi să cumpere una nouă de la Bucureşti necesară la stingerea incendiilor. „În interesul asigurării publice la vreo nenorocită întâmplare” susţine şi prefectul judeţului demersul şefului Poliţiei.
         Conform atestărilor documentare în august 1860 salariaţii „Instrumentului de foc” din oraşul Giurgiu erau în număr de 17. „Căpitanul instrumentului de foc” avea 150 lei leafă pe lună, ajutorul său 80 lei, tulumbagii, sacagii, cameraşii şi vizitiul câte 70 de lei. În anul 1883 pe lângă cei 17 salariaţi ai instrumentului de  foc, autorităţile iau măsura angajării unui coşar. Drept urmare, Nicolae Simion a fost angajat în această funcţie în data de  24 martie 1883, pentru suma de  100 de lei pe lună.
         La începutul secolului al XX-lea, avem informaţii privind reconstruirea remizei Cazarmei Secţiei de Pompieri Giurgiu  din strada Mihail Urlici,  pentru care au fost cheltuiţi aproximativ 2 milioane lei din bugetul local. La 23 septembrie 1937, se încheia procesul-verbal de recepţie definitivă la Cazarma Pompierilor din starada menţionată. Începând cu data de 01.02.1962, conform statului de organizare aprobat de vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi Ministerul  Afacerilor Interne a luat fiinţă" Grupul Regional PCI Bucureşti" cu misiunea de a apăra bunurile poporului muncitor din Regiunea Bucureşti.
         Prin înfiinţarea Grupului Regional P.C.I. Bucureşti s-a impus introducerea tehnicii noi în paza contra incendiilor, un număr de opt subunităţi, printre care şi compania P.C.I. Giurgiu au fost dotate cu tehnică modernă. Astfel se trversa drumul de la traditie la modernitate, de la vechile tulumbe la "Autopompe de primă intervenţie" (A.P.I.), cu "Autopompe cisterne SR104", "Autopompe cisterne uşoare SR132-U.M.T.", "Autospecială pentru lucru cu spumă de tip SR104 " şi "Autotun P.C.I. SR 104/211 - U.M.T.".).
         In anul 1981, PCI Giurgiu trece la o noua etapa de dezvoltare. Prin reorganizarea judeţelor Ialomiţa şi Ilfov, in acest an, s-au creat următoarele judeţe: Judeţul Giurgiu cu reşedinţa în municipiul Giurgiu, Judeţul Ialomiţa cu reşedinţa  în Slobozia; Judeţul Călăraşi cu reşedinţa în municipiul Călăraşi şi înfiinţarea Sectorului Agricol  ILFOV în subordinea Consiliului Popular Bucureşti. Prin Ordinul Ministrului de Interne se înfiinţează Grupul de Pompieri al Jud. Giurgiu. Zona de responsabilitate a raionului de intervenţie  a grupului şi companiei de pompieri Giurgiu fiind: Călugăreni, Comana, Colibaşi, Vărăşti, Valea Dragului, Gostinari, Fluviul Dunărea, Pietroşani, Ardeleni, Răzmireşti, Răsuceni,  Ghimpaţi şi Schitu.
         În aprilie 1981 Grupul şi  compania de Pompieri Giurgiu se mută din strada  Pompierilor nr. 9 în strada Uzinei nr.3 din municipiul Giurgiu.
         Din data de 12.12.1988 efectivul de cadre, militari în termen şi tehnica de luptă a companiei a -II - a Giurgiu se mută în platforma 2 a Combinatului Chimic Giurgiu.
Şapte ani mai târziu în anul 1995 se înfiinţează în cadrul grupului de Pompieri al Judeţului Giurgiu Pichetul de pompieri din localitatea Găujani şi Compania a III -a din localitatea  Ghimpaţi. Prin înfiinţarea Companiei a - III - a Ghimpaţi şi a Pichetului Găujani din cadrul Grupului de Pompieri al jud. Giurgiu, raionul de intervenţie al unităţii s-a mărit, fiind alcătuit din următoarele localităţi: Giurgiu, Remuş, Braniştea, Oinacu, Pietrele, Puieni, Prundu, Băneasa, Daia, Frăteşti, Bălănoaia, Stăneşti, Slobozia, Izvoarele, Răsuceni, Toporu, Gogoşari, Vedea, Găujani, Ghimpaţi, Stoeneşti, Schitu, Iepureşti, Bulbucata, Milcovăţ, Letca Nouă, împreună cu satele aparţinătoare.
        În data de 17.05.1997 unităţii i s-a înmânat DRAPELUL DE LUPTĂ.
Referitor la statul de organizare al unităţii, începând cu data de 01.07.1998, în urma reorganizării subunităţilor, acestea s-au transformat; din  compania a III - a de Pompieri Ghimpaţi în garda de intervenţie nr.3 Ghimpaţi  aparţinând  Detaşamentului de Pompieri "Giurgiu 1" iar Pichetul de Pompieri Găujani s-a reorganizat în garda nr.3 Găujani din cadrul Detaşamentului  de Pompieri "Giurgiu 2". Totodată denumirea Grupului de pompieri al judeţului Giurgiu s-a schimbat în Grupul de pompieri „ Vlaşca ” al judeţului Giurgiu.
        Începând cu data de 22.01.2003, în conformitate cu H.G.R. nr. 1466 din 12.12.2002, se ia în primire obiectivul unei cazărmi din localitatea Mihai Bravu prin preluarea imobilului din patrimoniul M.Ap.N şi transferarea în patrimoniul M.I.
         Detaşamentul de Pompieri „ Giurgiu 2 ” se dislocă permanent şi se mută cu întregul efectiv potrivit statului de organizare al unităţii în obiectivul preluat din localitatea Mihai Bravu.
         Începând cu data de 15.12.2004, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1492/2004, se înfiinţează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vlaşca” al judeţului Giurgiu prin contopirea Grupului de Pompieri „Vlaşca” al judeţului Giurgiu şi Inspectoratul de Protecţie Civilă al Judeţului Giurgiu, cu sediul în mun. Giurgiu, str. Uzinei nr. 3, având ca zonă de competenţă judeţul Giurgiu, formă în care funcţionează şi în prezent.
        
         Intervenţii

          Aşa cum aţi constatat în secolele al 19 şi în prima parte a secolului tercut, misiunile pompierilor erau destinate strict pentru stingerea incendiilor, însã acum, intervenþia la incendii reprezintã în jur de 36% din  totalul intervenþiilor,  celelalte fiind ocupate de misiuni de asanare, pirotehnice, interventii la inundaþii,  descarcerare, prim-ajutor medical calificat, eliberarea persoanelor rãmase captive în medii ostile vieţii, la adâncime, la înălţime şi lista poate continua. Principala atribuţie a pompierilor militari sau civili, a fost, este şi va fi aceea de apărare a vieţii noastre, a tuturor, atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război chiar cu preţul vieţii.